Vă este cunoscută expresia „are botox în buze”?
Cu siguranță ați auzit-o frecvent. Însă, realitatea este total alta: cele 2 substanțe sunt diferite, au proprietăți și utilizări diferite. Astfel, vom vedea, în articolul următor, că botoxul nu se folosește niciodată în procedurile de mărire.
Ce este botoxul și la ce se folosește?
Toxina botulinică sau botoxul, cum îl știe toată lumea, este o neurotoxină înalt purificată și diluată, produsă de Clostridium Botulinum, care poate scădea activitatea musculară. Utilizată pentru prima dată în oftalmlogie, în corecția strabismului, și-a găsit repede locul în multe alte specialități, aplicabilitatea ei în medicină fiind foarte mare.
Rolul gravitației în apariția procesului de îmbătrânire se manifestă prin influența asupra țesuturilor moi de la nivelul feței, care își pierd în timp flexibilitatea și elasticitatea, devin flasce și contribuie la apariția aspectului de față fără fermitate. Musculatura mimicii are un rol determinant în apariția ridurilor dinamice de la nivelul feței, întrucât, în mod particular, la acest nivel, mușchii prezintă inserție directă la piele. Aceste riduri sunt mai pronunțate în zonele în care inserția musculaturii la piele este mai pronunțată, unde mușchii se contractă mai des, respectiv la nivelul glabelei (zona dintre sprâncene), periocular, frontal, nazolabial și perioral.
Aici ne vine în ajutor toxina botulinică, aceasta, injectată, având rolul de a diminua sau duce la dispariție temporară a ridurilor faciale. Așadar, botoxul nu produce volumizare, produce relaxare musculară. Efectul este temporar, se menține între 3 și 6 luni, în funcție de zona tratată. Intervenția poate fi repetată ulterior.
În domeniul dermatologiei, utilizăm cu succes toxina botulinică și în tratamentul hiperhidrozei, cu un grad mare de satisfacție a pacienților și un impact pozitiv asupra calității vieții.
Însă aria de utilizarea toxinei botulnice se extinde permanent, pe măsura evoluției interesului și a experienței legate de utilizarea acestui agent terapeutic. Astfel, tratamentul cu toxină botulinică se adresează și cazurilor de asimetrie facială de cauză musculară, paraliziei faciale unilaterale, chiar și tratamentului cicatricilor sau rozaceei.
Ce se poate trata cu acid hialuronic?
Spre deosebire de toxina botulinică, acidul hialuronic este o substanță produsă în mod natural de corp, cu rol primordial în hidratare, fermitate și elasticitate a pielii și a articulațiilor.
Acidul hialuronic din piele scade cu vârsta, determinând reducerea gradului de hidratare a pielii, și prin urmare, turgescența acesteia; de asemenea, o influență negativă o are și expunerea la radiații UV, care cauzeaza o creștere a sintezei și activității hialuronidazei (enzima care degradează acidul hialuronic), determinând o accelerare a degradării acidului hialuronic din derm.
Un ajutor în tratamentul lipsei de volum, sau a remodelării unor structurii anatomice o reprezintă fillerele cu acid hialuronic. Utilizarea fillerelor (to fill=a umple) în practica medicală, vizează, în principal, volumetrizarea unor defecte estetice. Tratamentul șanțurilor nazo-geniene, mărirea buzelor, conturarea pomeților, umplerea șanțului lacrimal, fiind proceduri des solicitate în cadrul clinicii.
Durata efectului durează între 9-18 luni de la momentul injectării. Procedura se poate repeta ulterior.
Există, la ora actuală, numeroase produse ce conțin acid hialuronic (AH); acestea diferă prin metoda de obținere a acidului hialuronic, proveniența sa, agentul de cross-linkare utilizat si gradul de cross-linkare, marimea și densitatea particulelor de AH, gradul de hidratare în produs, concentrația de AH și tipul de excipienți utilizați la omogenizarea produsului. De aceea, este foarte importantă consultația pre-procedurală, pentru a alege, împreună, cel mai potrivit produs în funcție de zona tratată și caracteristicile fiecăruia.
Deci, ce alegem?
Toxina botulinică și fillerele cu acid hialuronic pot fi folosite complementar pentru corecția ridurilor glabelare severe, șanțurilor nazo-labiale, a ridurilor periorale, sau în alte tipuri de corecții, în funcție de necesitățile pacienților.
Este important de reținut că toxina botulinică nu volumizează, deci nu se folosește în umplere, acesta fiind, prin excelență, rolul acidului hialuronic.