BTL Exilite reprezintă cel mai performant, sigur și puternic sistem de lumină intens pulsată care oferă o soluție complexă pentru epilarea definitivă, cât şi pentru cele mai comune patologii dermatologice (acnee, rozacee, pete pigmentare, cicatrici) și rejuvenare facială.
Tehnologia de ultimă oră oferă controlul perfect al energiei undei luminoase, fără risc de arsură, asigurând astfel servicii performante, rapide și sigure.
Tratamentul Exilite prin fotoregenerare SPL funcționează pe principiul fototermolizei selective. Aceasta reprezintă proprietatea melaninei (din leziunea pigmentară) sau a hemoglobinei (din vasul dilatat) de a absorbi energia luminoasă pe care o transformă în căldură la nivelul pielii, fără a ținti structurile tegumentare înconjuratoare.
Această aparatură performantă este folosită cu succes pentru corectarea modificărilor cutanate care apar în procesul de îmbătrânire (pete pigmentare, vase dilatate, lipsa de luminozitate a tenului, riduri).
Lumina intens pulsată produsă de aparat induce o temperatură ridicată în profunzimea ţesuturilor, facilitând astfel producția de colagen și ducând la îmbunătățirea considerabilă a aspectului și texturii pielii. Dacă vorbim de alt set de reglaje special concepute pentru epilarea definitivă, această lumină este folosită pentru a distruge fără durere rădăcina firului de păr, inhibând astfel creșterea lui nedorită. Sistemul avansat de răcire a safirului asigură o procedură nedureroasă și non-invazivă.
Tratamentele oferite de BTL Exilite se adresează în special persoanelor care se confruntă cu acnee, rozacee, pete pigmentare, pori dilatați, riduri, cicatrici, dar și persoanelor care vor să elimine părul nedorit cu ajutorul epilării definitive IPL.
Tehnologia Exilite este adresată pacienților care au o stare bună de sănătate (nu se încadreză în contraindicațiile menționate) și își doresc o îmbunătăţire a aspectului exterior fără costurile şi perioada de recuperare aferente intervenţiilor chirurgicale, ori fără disconfortul metodelor tradiţionale.
Aparatura performantă permite personalizarea parametrilor în funcție de necesitățile individuale ale pacienților, folosind principiul efectului non-termic al tehnologiei cu lumină LED modulată.
Datorită spectrului său larg de adaptare și personalizare, BTL Exilite poate fi folosit pentru:
Excesul de păr de pe anumite zone: față, mamelon, abdomen.
Excesul de păr în zonele în care acesta se găseşte de obicei: mustaţă, membre, spate şi umeri, gambe, inghinal etc.
Foliculita din zone precum bărbia, gambele, inghinal etc., epilarea definitivă fiind tratamentul de elecție pentru acestă problemă.
Tehnologia de ultimă oră adusă de BTL Exilite livrează lungimi de undă care distrug bacteriile și reduc substanțial secreția de sebum.
Sinteza de colagen reduce semnificativ dimensiunea porilor.
Lumina intens pulsată acţionează asupra acumulărilor de melanină, care prin exfoliere sunt eliminate. După tratament, leziunile pigmentare pot să aibă un aspect uşor denivelat şi se vor închide la culoare treptat în următoarele 24-48 de ore, apoi se pot forma mici cruste care vor cădea în următoarele zile, moment în care leziunea se va depigmenta.
În cazul rozaceei, fotoregenerarea reduce aspectul roşiatic al pielii, care apare datorită vasodilatației capilarelor de la suprafaţa pielii. În cazul cuperozei, apare fotocoagularea hemoglobinei din vasele capilare superficiale, vase care absorb mai multă lumină decât pielea înconjurătoare, astfel încât vasele se reduc, iar în timp dispar.
Lumina intens pulsată determină contracţia fibrelor de colagen şi stimulează formarea de fibre noi, elastice, ducând la atenuarea ridurilor fine, cu un efect anti-aging vizibil.
Melanina transformă energia luminoasă în căldură. Această căldură este transferată folicului de păr și îl distruge, astfel inhibă creșterea repetată a firului de păr.
Tratamentul se desfășoară sub atenta supraveghere a medicului dermatolog. Înainte de a începe procedura propriu-zisă, veți primi o pereche de ochelari opaci pentru a vă proteja ochii de lumina intensă declanșată de aparat. Zona supusă tratamentului este curățată de impurități și acoperită cu un strat subțire de gel.
Procedura constă în aplicarea unor spoturi luminoase care se vor transforma la nivelul pielii în căldură, realizând fototermoliza.
În funcție de zona de tratament și de tipul de piele, singurul lucru pe care e posibil să-l simțiți ar fi mici înțepături/furnicături.
Evitați
În afara reacțiilor temporare ce apar imediat după procedură, nu există reacții adverse severe.
Imediat după tratament pot apărea, dar nu în mod obligatoriu:
Tratamentele cu BTL Exilite nu sunt recomandate în următoarele cazuri:
Rezultatele obținute în urmă unui tratament IPL pentru rozacee, melasma, acnee, vor dura mai mulți ani.
Numărul de ședințe necesare pentru obținerea rezultatului dorit depinde atât de caracteristicile pielii şi a părului, cât şi de zona corporală tratată.
Ședințele sunt distanțate la un interval de 3-4 săptămâni, iar în funcție de caracteristicile individuale ale fiecărui individ sunt necesare aproximativ între 4 și 6 ședințe.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.