Petele hiperpigmentare apar sub formă de pete întunecate, la nivelul pielii, care sunt de culoare maro deschis până la maro închis, chiar și negru, variate ca formă și dimensiune.
Culoarea pielii este dată de melanocite, celule care produc melanina, pigmentul natural al pielii. Apariția petelor maronii se datorează hiper-reactivității acestor celule, care are loc în anumite condiții.
Activitatea mai intensă (decât cea obișnuită) a melanocitelor și apariția petelor melanice, pot fi provocate de:
MELASMA
Reprezintă o hiperpigmentare aparte, inofensivă, în general asimptomatică, inestetică, care apare cel mai frecvent simetric pe obraji, nas, buza superioară, bărbie și frunte. Afectează cu precădere femeile, fiindcă este influențată de hormoni, respectiv schimbarea nivelului lor, care afectează cantitatea de melanină. Se manifestă la 15% dintre gravide, de unde provine și denumirea: “masca gravidei”. Afectează și femeile care folosesc contraceptive hormonale orale. Vestea bună este că poate dispărea și spontan după naștere sau după reducerea dozelor de estrogeni.
LENTIGINELE SOLARE (PETE DE BĂTRÂNEȚE SAU PETE DE LA SOARE)
Apar cu precădere datorită radiațiilor solare, de aceea le întâlniți pe zonele expuse la soare. Petele pigmentare apar pe față, gât, decolteu sau pe mâini. Apariția acestor pete este cauzată de vârstă și culoarea pielii. Oamenii cu pielea de culoare mai închisă suferă de pigmentare mai mult decât oamenii cu piele de culoare deschisă, care conține mai puțină melanină.
PETE PIGMENTARE POSTINFLAMATORII
După cum arată și numele, hiperpigmentare post inflamatorie, apare după o inflamație sau o vătămare. Adesea, pigmentarea postinflamatorie se manifestă după acnee. Când pielea se inflamează, melanina este eliberată și acest exces determină hiperpigmentarea. Pe piele rămân pete roz, roșii sau maronii. Chiar dacă radiațiile solare nu declanșează hiperpigmentarea post inflamatorie, ele o pot agrava.
PISTRUII
Reprezintă pete mici cafenii localizate pe obraji, față. Sunt frecvent întâlnite la copii.
POIKILODERMIA
Încă o afecțiune care prezintă tulburări de pigmentare, întâlnită mai frecvent la femei, la nivelul gâtului și decolteului. Se caracterizează prin asocierea de telangiectazii „vase de sânge sparte„, atrofie, pete pigmentare (maronii) și hipopigmentare (albe).
Terapiile convenționale sunt reprezentate de agenți de albire, împreună cu peeling-urile chimice sau o serie de tratamente IPL și laser.
Laserul Alexandrit și Nd:YAG GentleMax Pro reprezintă soluții eficiente în tratamentul petelor pigmentare, precum petele solare, melasma sau pistruii. Aceste tehnologii avansate funcționează prin emiterea de lungimi de undă specifice, Alexandrit la 755 nm și Nd:YAG la 1064 nm, care țintesc melanina din piele. Alexandritul este ideal pentru pielea mai deschisă la culoare, absorbind pigmentul din straturile superficiale ale pielii, în timp ce Nd:YAG pătrunde mai adânc și este potrivit pentru toate tipurile de piele, inclusiv pentru fototipurile mai închise. Acest proces ajută la distrugerea celulelor care produc exces de pigment, rezultând o piele mai uniformă și mai luminoasă.
Unul dintre principalele avantaje ale GentleMax Pro este capacitatea sa de a trata petele pigmentare fără a afecta țesutul sănătos din jur, oferind rezultate rapide și eficiente. Tratamentele sunt rapide, minim invazive și implică un disconfort redus, fără timp de recuperare semnificativ. Pacienții observă de obicei o îmbunătățire semnificativă după doar câteva sesiuni.
BTL Exilite reprezintă cel mai performant, sigur și puternic sistem de lumină intens pulsată care oferă o soluție complexă pentru cele mai comune patologii dermatologice (acnee, rozacee, pete pigmentare, cicatrici) și rejuvenare facială.
Tratamentul Exilite prin fotoregenerare SPL funcționează pe principiul fototermolizei selective. Aceasta reprezintă proprietatea melaninei (din leziunea pigmentară) de a absorbi energia luminoasă pe care o transformă în căldură la nivelul pielii, fără a ținti structurile tegumentare înconjuratoare.
Această aparatură performantă este folosită cu succes pentru corectarea modificărilor cutanate care se manifestă prin pete pigmentare și lipsă de luminozitate a tenului.
Lumina intens pulsată acţionează asupra acumulărilor de melanină, care prin exfoliere sunt eliminate. După tratament, leziunile pigmentare pot să aibă un aspect uşor denivelat şi se vor închide la culoare treptat în următoarele 24-48 de ore, apoi se pot forma mici cruste care vor cădea în următoarele zile, moment în care leziunea se va depigmenta.
Pentru menținerea rezultatelor obținute cu ședințele IPL, cât și pentru a preveni reapariția leziunilor pigmentare, este obligatorie utilizarea constantă a produselor de fotoprotecție SPF 50 +, pe durata întregului an calendaristic.
Numărul ședințelor variază de la pacient la pacient în funcție de tipul leziunilor și vechimea acestora, însă în medie se recomandă 3-5 ședinte la interval de 4-6 săptămâni.
Acest tratament nu este recomandat a se efectua în sezonul cald, datorită riscului crescut de hiperpigmentare.
Laserul CO2 fracționat ablativ FIRE-XEL, este folosit pentru tratamentul discromiilor cutanate, cu uniformizarea tonurilor pielii, asigurând și o rejuvenare facială completă prin stimularea formării colagenului și elastinei.
Laserul CO2 creează microinjurii ale pielii, prin microfascicule de energie (fracționare) care declanșează un răspuns de vindecare cu stimularea sintezei de colagen și elastină.
Pe suprafața tratată cu laserul CO2, aproape 80% din tegument rămâne neafectat, ceea ce ajută procesul de vindecare și reduce riscul efectelor adverse nedorite.
O ședință de terapie laser CO2 fracționat, echivalează cu efectuarea mai multor categorii de proceduri estetice la diverse intervale de timp, având însă un avantaj uimitor: rezultatele estetice sunt obținute printr-un singur tratament, cu o singură perioadă de recuperare.
Pentru menținerea rezultatelor obținute cu ședințele laser, cât și pentru a preveni reapariția leziunilor pigmentare, este obligatorie utilizarea constantă a produselor de fotoprotecție SPF 50 +, pe durata întregului an calendaristic.
Numărul ședințelor variază de la pacient la pacient în funcție de tipul leziunilor și vechimea acestora, însă în medie se recomandă 1-2 ședinte la interval de 8 săptămâni.
Acest tratament nu este recomandat a se efectua în sezonul cald, datorită riscului crescut de hiperpigmentare.
Peelingul chimic sau chemo-exfolierea reprezintă o procedură medicală efectuată de medici dermatologi, prin care, în urma aplicării unuia sau mai multor agenți chimici (acid glicolic, fenol, acid mandelic, acid Kojic, TCA, acid piruvic, etc.), ce produc o distrucție controlată a pielii, se obține o exfoliere, urmată de un proces de regenerare cutanată.
Procedeul în sine implică producerea unei injurii cutanate, de profunzime variabilă, prin alterarea straturilor epidermului sau ale dermului superior.
Datorită interacțiunii dintre radiațiile ultraviolete și sensibilitatea pielii la soare (după procedura de peeling chimic), aceste proceduri se pot efectua doar în perioadele anului în care doza de radiații UV este mai scăzută, respectiv în lunile septembrie – martie.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.